TF 500-serie
  1. Ghid
Achiziționare

Ce trebuie să aveţi în vedere când achiziţionaţi un motocultivator

Motocultivatoarele sunt foarte bune pentru mărunţirea unei peluze sau pregătirea unui petic de grădină pentru însămânțare. Am adunat câteva îndrumări la care trebuie să vă gândiţi înainte de a achiziţiona un motocultivator nou.

Gama noastră cuprinde două tipuri diferite de motocultivatoare: cu freza montată posterior si cu freză montată frontal.

Veţi avea de efectuat o lucrare mai grea? Achiziționați un produs cu freza montată posterior!

Pentru spaţiile mari şi deschise, cel mai potrivit este un motocultivator freză montată posterior cu sens invers de rotaţie, cu o lăţime de lucru mare.

Motocultivatoarele cu freză montată posterior sunt utilizate pentru soluri și peluze dense. Cu autopropulsie şi freză cu sens invers de rotație, aceste utilaje mărunţesc solul într-un mod foarte eficient. 

Doriți să efectuați lucrări minore de grădinărit? Cumpărați un produs cu freză montată frontal!

Motocultivatoarele cu freză montată frontal sunt potrivite pentru lucrări mici de peisagistică, precum pregătirea straturilor de flori şi a peticelor de grădină. Aceste motocultivatoare sunt propulsate prin intermediul frezei și sunt disponibile cu lățimi de lucru de la 24 cm la 85 cm. Modelele mai mici sunt perfecte pentru spaţiile mai strâmte din grădină și pot fi, de asemenea, echipate cu accesorii pentru diferite lucrări în grădină.  

Sfaturi generale pentru achiziţionarea unui motocultivator

Pentru sarcinile diversificate de grădinărit, aţi putea lua în considerare achiziţionarea unui motocultivator cu freză montată frontal şi accesorii pentru greblarea muşchiului, bordurare, scarificare şi arat. Dacă aveţi multe petice mici şi straturi de flori în grădina dvs., trebuie să vă asiguraţi că motocultivatorul pe care l-aţi ales are mânere de transport sau roţi de transport. Pentru manevrabilitate şi control optime, motocultivatoarele noastre au o viteză pentru marşarier.